Marius Lulea neagă informația că membrii AUR ar fi îndemnat la votarea candidatului socialiștilor și pro-rus, Alexandr Stoianoglo, pentru președinția Republicii Moldova.
„Nu știu despre ce e vorba, nu cred acest lucru, nu știu cine este vorba. Membrii AUR în România?”.
Politicianul a continuat să nege informațiile lansate de Alexandru Muraru.
„Sunt baliverne. Este cel care spunea că suntem antisemiți, că suntem oamenii evreilor. Nu prea înțeleg povestea asta. Este cel care a lansat inepții în mod permanent în spațiul public, inclusiv că are dovezi că s-a întâlnit George Simion cu nu știu ce agent KGB, FSB și bineînțeles că n-a prezentat nicio dovadă. Dumnealui e un măscărici al lumii politice. Să sperăm că va dispărea”.
El spune că nu-l cunoaște pe Vaceslav Manolache.
„Nu-l cunosc. Dacă îmi spuneți că o fi de prin sat din Republica Moldova, nu știu ce să vă spun, partidul AUR a avut opțiune foarte clară exprimată prin vocea președintelui”.
Urmărește ediția integrală a emisiunii „În Opoziție cu Denise Rifai”, pe canalul YouTube GÂNDUL.ro